MandarinnaMocca
De pe aici
 Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 958
|
|
Un oneshot nou. Sper sa va placa!!
Prietenie
Ușa mașinii îmi este deschisă de un domn trecut de tinerețe, cu o mustață răsucită și un joben de satin așezat pe cap. Îmi zâmbește primitor și îmi întinde mâna pentru a ieși. Îi ating mâna încet și pășesc în lumea de afară. Zâmbesc la rândul meu, după ce acesta închide portiera.
-Îmi pare bine să vă revăd, domnișoară Qusteor. Domnișorul Denon vă așteaptă! spuse majordonul lui John răsucindu-și mustața.
Denon e cel mai bun prieten al meu, îl cunosc înca de la grădiniță. Amândoi avem 17 ani, el fiind născut cu o luna înaintea mea, pe 13 septembrie. El nu are parinți, trăind cu dl. Cuel, majordonul său. Mulți oameni din oraș îl urau din cauza părinților săi care, în tinerețiile lor, jefuiseră aproape tot orașul, dar în lipsă de probe nu puteau fi prinși. Eu știam că povestea nu era adevărată, așa că eu nu-l uram. John, așa cum îi spun eu, are părul de culoarea spicelor de grâu, iar ochii săi sunt de culoarea cerului, albaștrii. De mici copii eram de nedespărțit, fiind ca niște frați. Noi doi ne-am mărturisit mereu toate secretele, toate gândurile negre și toate freamătele. Eu știu totul despre el, el știe totul despre mine. Bine, nu chiar totul; singurul lucru pe care n-am îndrăznit să i-l zic este faptul că m-am îndrăgostit de el, de ochii săi, de gesturile sale și de felul său de a gândi. Nu am putut până acum să îi zic asta.
Dl. Cuel îmi deschide ușa camerei lui Denon, anunțându-l că am venit. Pășesc firav în interiorul camerei sale, inspectând fiecare detaliu, de parcă ar fi prima dată când aș fi acolo.
Un perete e vopsit albastru deschis, altul negru, altul gri, iar ultimul are pe el numai postere, nevăzându-se culoarea sa. Parchetul strălucește de curățenie, la fel ca mobila veche, moștenită de la părinții săi. Unul dintre geamuri stă deschis, iar de afară vine mirosul de flori de tei. Patul său e răvășit și el tocmai se chinuia să îndese plapuma sub perne, lăsând cearșeaful mototolit la vedere. Îmi zâmbeste stângaci și mă salută, de parca abea acum m-ar fi zărit.
-Salut și ție, se pare ca i-ar ai stat până târziu, nu?
-Da, am vorbit cu Tina, i-am propus să mergem la film poimâine și a zis că vine cu niște prieteni, vrei să vii și tu?
Din nou Tina! Nu pot să cred ce vede la fata aia, mie mi se pare urâtă, defapt e urâtă! Și nasul ăla al ei e... Of! Sunt geloasă, recunosc. El mi-a spus mai demult că îi place de ea și mi-a tot cerut sfaturi, iar eu i le-am dat, ca o bună prietenă ce sunt. Câteodată mă simt prost că îi ascund faptul că îl iubesc, dar dacă i-aș zice probabil n-am mai fi prieteni, s-ar supăra, iar eu l-aș pierde pentru totdeauna. Acum ce să fac? Să mă duc la film și să-i văd cum se giugiulesc sau nu? După mai multe momente de gândire îi răspund la întrebare:
-Îmi pare rau, dar chiar nu pot! Am lecții de pian poimâine.
-Ai lecții de pian la ora 9 seara?!
-Nu! strig eu la el, de parcă ar fi fost la o distanță considerabilă de mine.
-Atunci de ce nu vii?
-Păi...
Acum chiar nu mai știu ce scuză aș mai putea zice, cred că singura varianta ar fi să accept.
-Păi atunci vin.
-Ce bine! O să îmi fie mult mai ușor s-o vrăjesc pe Tina dacă tu îmi vei da sfaturi.
-Da, cum zici tu.
Nu pot să cred că am acceptat. Va trebui să-i dau sfaturi ca să se apropie de aia. Ce am făcut ca să merit asta, Doamne?! Îl văd cum îmi zâmbește ca un copil care și-a primit jucăria și începe să spuna ceva, nu sunt atentă ce pentru că îi urmăresc fiecare gest, fiecare mișcare a buzelor, fiecare clipit, gândindu-mă cum ar fi dacă el ar știe că-l plac. Fără să îmi dau seama am făcut asta o perioadă lungă de timp, iar el își dă seama că eu nu eram atentă. Se oprește din vorbit, mă apucă de umeri și își apropie fața de a mea. Tocmai când credeam că mă va săruta, el strigă tare de tot:
-Yanna!
Când realizez cât de tare țipase îmi duc mâinile la urechi și le acopăr cu degetele. El își drese vocea și continuă:
-Da` ce-ai pățit? Nu mă mai auzi sau ce ai pățit? Te simți bine? Ți-e rău?
-N-am nimic, mă gândeam la altceva.
-Sigur? Te-ai cam înroșit la fata, sigur ești bine? Poate ai febra.
-Sunt bine, n-am nimic. Mi-e puțin cam cald...
-Cum să-ți fie cald? Geamul e deschis și e chiar răcoare, mă întrerupe el.
După asta mă asez pe marginea patului său și îmi aplec privirea. El se asează lângă mine și îmi pune o mână pe umăr, îmbărbătându-mă. Simt că vreau să sar pe el și să-l sărut, dar știu că dacă aș face asta nimic n-ar fi bine. Parfumul lui îmi acaparează nările, îmbibându-mi corpul în tot ce conține esența lui. Îi dau jos mâna de pe umărul meu și ies pe ușă. Merg cât de repede pot pe coridorul lung, parcă negăsind ieșirea. După ceva confuzie dau de ușa de la intrare și ies afara. Soarele parca îmi prăjește creierul, iar mirosul de tei devine și mai puternic. Mai răresc pasul când ies din curtea acestuia. Lacrimile începuseră să curgă anevoios pe orajii mei deja mult prea roși, iar pielea mea albă începea să mă usture incontrolabil. Îmi dau seama că până la casa mea trebuia să parcurg tot orașul, care nu e deloc unul mic.
Mă dau păgubașă și mă așez pe o băncuță, la umbra unul cais înflorit. Florile din copac încep să danseze în aer când un vânt destul de puternic cutreiera strada. În fața mea se desfășura un vals lent din care așteptam să iasă Moartea. Vreau să mor, să mor și să scap de calvarul ăsta. Îmi simt capul greu, îl las să-mi cadă pe un umăr și închid ochii, așteptând clipa. Simt o pereche de mâini pe brațele mele, ridicându-mă de pe bancă, moartea mea avea să fie lentă. Simt cum spatele meu întâlnește asfaltul pătat de florile de cais, iar aceleași mâini acum apăsau cu forță pe piepul meu, probabil încercând să mă ucidă. Apoi simt o durere sfâșietoare când ceva moale se lipește de buzele mele. Încet, încet îmi dau seama că aceea nu era durere. Ceva înăuntrul meu îmi striga să mă trezesc, iar eu mi-am forțat pleopele să se deschidă. Acestea m-au ascultat și au lasat la iveala o pereche de ochi căprui. La inceput nu am văzut decât ceață, apoi totul s-a clarificat.
John stă deasupra mea și încerca să mă facă să respir, când observă că eu mă trezisem din moarte. Mă îmbrățișează puternic, tot acolo, pe asfaltul pătat. Îmi spuse că mă găsise leșinată pe bancă, apoi sunase la salvare. Mă tot întreba de ce fugisem, ce făcuse și tot așa. În scurt timp ajunsese salvarea, care constată cauza leșinului. Se pare că stătusem prea mult cu capul in soare și făcusem insolație. Medicii mi-au spus că dacă nu mă salva el aș fi putut rămâne acolo pe veci. Nu m-am mai dus la spital fiindcă nu mai aveam nimic.
-Ști, mi-am dat seama de ce nu vrei să vi la film, zice el.
-Huh? Chiar?
-Da, ești supărată pe mine că sunt așa un egoist și nu te-am băgat în seamă niciodată, ești supărată pentru că mă placi, îmi zise el ca pe o poveste și mă sărută.
Modificat de Kat2108 (acum 14 ani)
_______________________________________
Pierdut
|
|
.......Daca pana acuma ii era frica de faptul ca el va afla,atunci un sarut ar fi trebuit sa o convinga ca si el o iubeste 
Cred ca le-am citit de vreo trei-patru ori. Orocum, mie imi plac. 
