|
|
Va multumesc pentru commenturi. Ma bucur tare mult ca va place ficul meu si sper sa ramaneti pana la final. :*
Intr-o seara, pe cand nerabdarea si curiozitatea atinsesera cote extreme, Tom se pomeni ca suna la usa lui Camille fara sa fi anuntat macar vizita. De cum degetul facu contact cu butonul interfonului, zeci de idei navalira deodata in mintea sa „Daca e cu el acum, ce explicatie o sa dau? Ce motiv are fostul sot sa o viziteze in timpul noptii? Oare mai vrea sa ma vada? Nu am mai sunat nici nu mai stiu de cand si acum apar in fata usii ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.” Usa se deschise, iar drumul cu liftul nici macar nu-i dadu timp sa-si traga sufletul. Ezita cateva momente in fata usii de la intrare, apoi ciocani de cateva ori. Usa se deschise aproape imediat, iar in prag statea Camille, infasurata intr-un halat vaporos, cu cateva suvite ude atarnandu-i pe umeri.
- Tom, ce cauti aici la ora asta? Scuza-ma tocmai am iesit din dus. Intra, te rog.
Se dadu la o parte facandu-i loc sa treaca si il indemna sa inainteze catre living.
- S-a intamplat ceva? Il interoga ea.
- Nu, totul e in regula. Nu te deranjez, nu...?
Cerceta imprejurimile cu privirea, de parca astepta ca in orice clipa Joseph sa apara din incaparea alaturata si sa-l ia la rost. Camille ii citi gandurile si ii spuse pe un ton linistitor.
- Nu e aici, stai linistit.
Corpul lui Tom se detensiona imediat, si parca reusea sa respire mai bine, de fapt, parca abia acum respira cu adevarat.
- Ce bine, pentru ca, stii... nu vreau sa para ciudata vizita asta neasteptata. Nu vreau sa crezi ca...
Lasa fraza neterminata, pentru ca ea nu-i mai dadu ocazia sa o termine. Aproba cu o miscare a capului, lasandu-i sa inteleaga ca stia ce voia sa spuna. Tom venise sa vada cum se mai simte, sa vorbeasca, sa se apropie din nou de ea. Camille intelegea foarte bine reactia lui, pentru ca si ea ar fi facut la fel. Era imposibil sa rupa toate legaturile, dupa ce atata timp si-au impartit toate secretele.
- Imi pare bine ca esti aici, Tom, zambi ea. Te-a vazut cineva venind aici?
- Nu, nu cred. Nu era nimeni afara.
Ii zambi inapoi, apoi o privi amanuntit. Nu se schimbase deloc, era aceeasi fiinta fermecatoare, gratioasa, mereu sigura pe ea. Privirea i se opri asupra degetului ei de la mana stanga, in jurul caruia stralucea singura bijuterie pe care Camille o purta in seara aceea. Un nod ii bloca traheea, imipiedicandu-l sa respire corespunzator, iar degetele aplicau o presiune uriasa pe genunchii flexati. Se aseza mai comod in fotoliu, apoi isi drese vocea incercad sa isi recapete calmul.
- Uite, imi pare rau ca am venit neanuntat. Nici macar nu stiam ca e atat de serioasa relatia voastra... sper ca nu ti-am pricinuit necazuri.
Ea observa privirea lui atintita asupra degetului sau, apoi lasa sa-i scape un chicotit subtire. Privi din nou inelul, apoi scutura din cap, de parca nu-i venea sa creada.
- O sa crezi ca sunt nebuna, incepu ea, dar fac asta aproape in fiecare seara cand sunt singura. Tom, asta e verigheta noastra. Intre mine si Joseph n-o sa fie niciodata ceva atat de serios.
El inghiti in sec si o fixa cu privirea. Nu se asteptase la asta... nu se asteptase ca dupa atata timp, Camille sa tina inca la obiceiurile lor de cuplu. Si el pastrase verigheta, dar nu o purtase niciodata, nici chiar cand se simtea singur. Uitase complet de acest simbol al uiniunii si acum i se parea o prostie ca nu a purtat-o niciodata in serile in care doar televizorul ii tinea companie.
- O port cand ma simt singura. Imi aduce aminte de momente placute si ma ajuta sa trec peste perioade dificile, continua ea.
Tom se aseza langa ea si o prinse in brate. Mirosul ei ii invada toate simturile, iar amintirile navaleau din ce in ce mai puternice in mintea lui. Isi amintea toate momentele in care obisnuiau sa stea imbratisati si sa discute despre lucru, sau despre nimicuri cotidiene, despre cum luau micul dejun impreuna sau despre cum mirosul acesta familiar il intampina de fiecare data cand se intorcea acasa dupa vreo noapte petrecuta intr-un pat strain. O saruta pe frunte fara sa-i dea drumul din stransoare.
Camille se simtea in sfarsit protejeta. Niciun barbat cu care fusese pana atunci nu reusise sa-i dea aceasta senezatie de pace sufleteasca, asa cum o facea Tom. Aparent, magia verighetei isi facuse efectul, iar ea isi multumi siesi pentru ca o purtase de atatea ori.
- Cum merge treaba cu Joseph?
- E bine, nesperat de bine, chiar, zambi ea. Se poarta impecabil, e galant, atent si foarte grijuliu.
- Pare genul tau de tip, rase el.
- Poate ca este. Dar tu, am auzit ca esti cu Helena?
- E o femeie pe cinste.
- O iubesti?
- Pai...n... nu stiu. Sunt confuz.
Camille trase adanc aer in piept apoi se ridica de langa Tom. Stia ca era gresit sa stea in bratele sale atata timp cat amandoi aveau alte planuri in curs de desfasurare. Se pozitiona in asa fel incat sa-l poate privi direct in fata, apoi ii zambi intlegator.
- Da, te cred. E foarte frumoasa si fac pariu ca va intelegeti de minune.
- Totul merge ca uns, nu pot sa ma plang.
- Ma bucur pentru tine, zise ea apropiindu-se si prinzandu-i mana in mana ei. Isi trecu degetele de cateva ori peste dosul palmei lui, apoi rupse contactul.
Se simtea apropiata de Tom, dar, in acelasi timp, mai straina de el ca niciodata. Faptul ca nu mai era disponbil o facea sa il priveasca din spatele unei bariere invizibile dar imposibil de trecut.
Dupa ceva timp, Tom se ridica indreptandu-se spre usa.
- Trebuie sa plec. Scuze ca te-am deranjat la ora asta, si sper ca nu ti-am cauzat probleme.
- Imi pare bine ca ai venit. Si esti oricand binevenit.
El o trase in bratele sale si o saruta apasat pe frunte, asa cum obisnuia sa faca odinioara. Ea ii raspunse la sarut, lasand urma buzelor sale pe obrazul lui proaspa ras, ce mirosea usor a mosc. Il privi pana ce disparu din campul vizual in spatele usilor liftului, apoi inchise usa apartamentului si se cuibari sub patura, inca purtand verigheta pe degetul mainii stangi.
_______________________________________
Oficial studenta!
We've fucked up bigger and better than any generation that came before us!
|
|
Mi se pare absurd in imaginatia mea. Eu intaodeauna mi l-am inaginat pe tom un om mai dezordonat, sau normal nu obsedat, asa mi-l imaginam si pe Bill, sau pe Bill uneori mai obsedat, dat ma rog. Si te rog nu-l inchide, vreau sa vad deznodamantul, mi se pare super! E cu adevarat ciudata relatia celor doi! Vreau sa aflu continuarea, te loooog! 
. Nu mai fi asa rea cu tine ca noi te iubim. 
.
De se se marita cu ala, e groasnic! De ce nu cu Tom?! Si nu e plictisitor. Vreau sa vad ce fata va face Tom cand va auzi. Next!